Despre noi

Liceul Tehnologic „Sfânta Ecaterina” Urziceni este situat în centrul municipiului Urziceni, localitate cu un număr de 17.899 locuitori.

Liceul Tehnologic „Sfânta Ecaterina” Urziceni a cunoscut, în timp și spațiu, o evoluție sinuoasă, dar benefică.


Școala a fost înființată în anul școlar 1974 sub denumirea de Liceul Nr. 1 cu profil construcții. Din anul 1980 devine Grupul Școlar Industrial Nr.1, iar din anul 1996 primește denumirea de Grupul Școlar „Sfânta Ecaterina”.

În perspectiva reformei învățământului profesional și tehnic s-a optat pentru restructurarea și modernizarea strategiei de pregătire, pentru modernizarea dotărilor și pentru alinierea la strategiile de pregătire europene. Liceul Tehnologic „Sfânta Ecaterina” a manifestat o permanentă preocupare pentru ameliorarea procesului didactic, profesorii fiind implicați în numeroase activități care vizează îmbunătățirea calității procesului didactic.

În prezent există 32 clase care cuprind 876 elevi și un colectiv de 59 cadre didactice.

Spațiile de învățământ sunt corespunzător dotate cu echipamente, utilaje, aparatură și tehnică de calcul.

Școala noastră este un cadru complex, modern și în continuă adaptare și perfecționare, un sistem într-o continuă transformare, deschis pentru toți elevii, indiferent de care parte a catedrei se găsește și în directă relație cu cerințele comunității, asigurând educarea tuturor elevilor printr-un program riguros de instruire, prin diverse modalități de învățare care să permită elevului să evolueze în plan intelectual, social, emoțional și psihic, simțindu-se mândru că este absolvent al acestei școlii.

Liceul Tehnologic „Sfânta Ecaterina” este inclus in programul de modernizare a învățământului profesional și tehnic Phare TVET 2004-2006 Coeziune Economica și Socială – Învățământ Profesional și Tehnic.

Pornind de la deviza: “O școală pentru viitorul tău”, la Liceul Tehnologic „Sfânta Ecaterina” din Urziceni sunt în derulare mai multe programe care își propun să ofere participanților atât o pregătire de specialitate în domeniul IT, cât și posibilitatea de a participa la proiecte educaționale interactive. Programele sunt adresate atât elevilor cât și cadrelor didactice. Acest lucru este posibil deoarece la nivelul școlii sunt formatori regionali în domeniul managementului și informaticii.

Prin aceste programe școala noastră promovează o alternativă de educație ce le oferă elevilor noștri multiple posibilități de pregătire și de încadrare pe piața muncii.ARHIVA